Un grup de studenți, în vizită la Serviciul de Informații și Securitate

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a găzduit un grup de studenți ai ELSA Moldova, Asociația Studenților la Drept din Europa, în cadrul unei vizite de studiu și informare organizate la sediul instituției.

 

Agenda activității a inclus vizitarea Muzeului SIS, unde participanții au luat cunoștință de etapele de dezvoltare ale serviciului special și de transformările instituționale realizate de-a lungul timpului.

 

În contextul în care, în anul curent, Serviciul de Informații și Securitate marchează 35 de ani de activitate, reprezentanții instituției au prezentat principalele repere ale evoluției SIS, procesul de modernizare instituțională și adaptarea continuă a mecanismelor de securitate la noile provocări și riscuri.

 

În cadrul întrevederilor cu reprezentanții instituției au fost abordate aspecte ce țin de misiunea, competențele și obiectivele Serviciului de Informații și Securitate, precum și cadrul normativ care reglementează activitatea SIS. Discuțiile au vizat inclusiv evoluțiile legislative din ultimii ani, cu accent pe mecanismele aferente mandatului de securitate și adaptarea instrumentelor instituționale la dinamica actuală a riscurilor și amenințărilor de securitate.

 

Studenții au participat, de asemenea, la o prezentare tematică pe dimensiunea prevenirii și combaterii terorismului, fiind familiarizați cu principalele direcții de activitate ale subdiviziunilor specializate și cu măsurile aplicate pentru identificarea și contracararea amenințărilor de natură teroristă.

 

Un alt subiect abordat a vizat oportunitățile profesionale oferite de SIS. Reprezentanții instituției au prezentat condițiile de recrutare, profilurile profesionale vizate și perspectivele de dezvoltare a unei cariere în domeniul securității naționale. Totodată, a fost evidențată importanța implicării noii generații de specialiști în consolidarea sistemului național de securitate, tinerii fiind încurajați să valorifice oportunitățile profesionale oferite de instituție și să contribuie, prin expertiza și pregătirea lor, la protejarea intereselor de securitate ale Republicii Moldova.

 

Activitatea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, care a oferit participanților posibilitatea de a discuta despre provocările actuale din domeniul securității, rolul instituției în gestionarea acestora și necesitatea consolidării culturii de securitate în rândul tinerilor.

 

Serviciul de Informații și Securitate susține dialogul cu mediul academic și inițiativele orientate spre promovarea culturii de securitate și formarea viitorilor specialiști interesați de domeniul securității naționale.