(Update) Sursele informaționale care distribuie știri false, informații care instigă la ură, război sau violență rămân în atenția SIS

Update: Prin Ordinul Directorului SIS nr. 22 din 15 martie curent, lista surselor cu conținut online care promovează informații ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență, aprobate prin hotărârea Parlamentului Nr. 41/2022 a fost completată cu portalul:

indigolotos.info

 

Serviciul de Informații și Securitate reiterează apelul public către sursele de informare în masă în vederea prevenirii diseminării și eliminării imediate a articolelor/informațiilor false și a celor ce conțin limbaj care incită la ură și/sau violență, precum și îndeamnă societatea să se informeze din surse oficiale și veridice.

 

În cazul în care ați sesizat o informație ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență, Vă propunem să o raportați, utilizând acest link.

 


 

Update: Prin Ordinul Directorului SIS nr. 20 din 10 martie curent, lista surselor cu conținut online care promovează informații ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență, aprobate prin hotărârea Parlamentului Nr. 41/2022 a fost completată cu portalurile:

flux.md;

iurierosca.md;

rosca.md

 

Serviciul de Informații și Securitate reiterează apelul public către sursele de informare în masă în vederea prevenirii diseminării și eliminării imediate a articolelor/informațiilor false și a celor ce conțin limbaj care incită la ură și/sau violență.

 


Update: Prin Ordinul Directorului SIS, nr.18 din 7 martie curent, lista surselor cu conținut online care promovează informații false ce afectează securitatea națională, în condițiile stării de urgență, aprobate prin hotărârea Parlamentului Nr. 41/2022 a fost completată cu portalul www.rta.md.


 

În conformitate cu pct. 26-28 din Dispoziția nr. 1 din 24 februarie 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, SIS a identificat site-ul web cu adresa: www.rta.md care se poziționează drept un centru de analiză cu denumirea „Regional Trends Analytics”, ce distribuie pe teritoriul Republicii Moldova materiale, reflectând opinii orientate spre justificarea războiului, precum și împotriva integrității teritoriale și al statutului de neutralitate al țării.


 

De asemenea, menționăm că adresa colectivului redacțional este una fictivă.


 

Serviciul de Informații și Securitate reiterează apelul public către sursele de informare în masă în vederea prevenirii diseminării și eliminării imediate a articolelor/informațiilor false și a celor ce conțin limbaj care incită la ură și/sau violență.

 


Update: Prin Ordinul Directorului SIS, nr.16 din 28 februarie curent, lista surselor cu conținut online care promovează informații false ce afectează securitatea națională, în condițiile stării de urgență, aprobate prin hotărârea Parlamentului Nr. 41/2022 a fost completată cu portalul www.acasa-24.site. Menționăm că titlurile de pe această pagină web au fost promovate intens pe rețelele de socializare în vederea dezinformării publicului larg.

 


 

Astfel, instituția anunță despre identificarea unui alt portal de acest tip, și anume www.ehomd.info, activitatea căruia urmează a fi sistată prin Ordinul Directorului SIS, nr.14 din 26 februarie curent.

 

Conform prevederilor legale, documentul este transmis Registratorului național al domeniului de nivel superior „md” și furnizorilor de rețea și/sau servicii de comunicații electronice, pentru a bloca imediat accesul utilizatorilor din Republica Moldova la această sursă.

 

Amintim că în această dimineață au fost fi sistate alte două portaluri: www.sputnik.md și www.gagauznews.md.

 

SIS reiterează apelul public și solicită repetat tuturor administratorilor de surse cu conținut online, eliminarea imediată a  articolelor/informațiilor false la subiectul escaladării situației din Ucraina, precum și a mesajelor care incită la ură, la dezordini în masă sau război publicate inclusiv în perioada 23 - 24 februarie 2022. Totodată, Serviciul îndeamnă publicul larg de a se informa din surse oficiale și cele care practică activ verificarea informației publicate, precum și să se abțină de la distribuirea informațiilor din surse dubioase, a celor ce conțin limbaj care incită la ură și/sau violență.