Serviciul de Informaţii şi Securitate, 31 de ani în slujba cetăţeanului, societăţii şi a statului

Astăzi, 9 septembrie, Serviciul de Informații și Securitate sărbătorește Ziua lucrătorilor din organele securității statului și cea de-a XXXI-a aniversare de la crearea serviciului special al Republicii Moldova. La festivitate au participat Maia Sandu, președintă a Republicii Moldova, Comandant Suprem al Forțelor Armate, veterani ai Serviciului și oaspeţi de onoare.

 

În cadrul ședinței solemne, Alexandru Musteața, directorul Serviciului de Informații și Securitate, a menționat că, evenimentele dramatice din Ucraina au readus în discuție amenințările convenționale considerate a fi rămase în secolul XX și au accentuat vulnerabilitățile interne, condiționând manifestarea a noi factori de risc. Ca urmare, Serviciului îi revine obligația de a anticipa și preveni scenarii și amenințări directe asupra securității naționale, provenite din exterior, cât și din interiorul țării.

 

De asemenea, directorul SIS a apreciat contribuția valoroasă a fiecărui ofițer la apărarea și promovarea intereselor fundamentale ale țării și a remarcat că realizările instituției nu ar fi posibile fără munca, devotamentul, profesionalismul, integritatea și verticalitatea manifestate de marea majoritate.

 

În alocuțiunea sa, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a afirmat că: „Scopul nostru comun e să asigurăm securitatea și bunăstarea cetățenilor, prin standarde și profesionalism, să fim pregătiți să ținem piept amenințărilor și să promovăm alături de comunitatea internațională pacea. Provocările sunt multiple și putem să le facem față doar cu o echipă unită, în care toți lucrează pentru cetățeni”.

 

La finalul evenimentului, oaspeții au fost invitați la ceremonia de inaugurare a muzeului Serviciului de Informații și Securitate, care a devenit un simbol al instituției și al procesului continuu de transformare într-un serviciu modern de informații. Printre exponatele muzeului, se regăsește Cartea pentru inscripțiile oaspeților de onoare ai Serviciului, în care șefa statului a făcut prima însemnare.

 

Conform tradiției instituționale, evenimentul a debutat cu un omagiu adus eroilor organelor securității statului, prin depuneri de flori la monumentul din scuarul Serviciului de Informații și Securitate.