Institutul Naţional de Informaţii şi Securitate

Institutul Naţional de Informaţii şi Securitate

                           

Vectorul de integrare europeană ale Republicii Moldova, implicit cerinţele actuale din domeniu, relevă imperativul ca Serviciul de Informaţii şi Securitate să devină un serviciu special de tip european – compact şi înzestrat cu calităţi intelectuale de înaltă calificare.

 

Etapele istoriei contemporane a statului – Republica Moldova, au influenţat în mod pregnant procesul de pregătire, în plan naţional, a ofiţerilor de informaţii şi securitate. Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1192 din 10 septembrie 2002, în cadrul SIS, în baza Centrului de instruire a cadrelor, a fost instituit Institutul Naţional de Informaţii şi Securitate (INIS) – Instituţie specială de învăţământ cu statut de subunitate a Serviciului. Data de 10 septembrie a fost declarată drept Ziua Institutului şi se sărbătoreşte anual prin desfăşurarea acţiunilor ştiinţifice, culturale, sportive, militar-aplicative etc.

 

Fiind parte integrantă a sistemului naţional de educaţie, INIS reprezintă o instituţie departamentală de învăţământ superior, aflată în subordinea SIS, care activează în baza Constituţiei Republicii Moldova, Legii privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, Legii învăţământului, altor acte legislative şi normative în vigoare, tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi în baza propriului Regulament.

 

Misiunea primordială a Institutului constituie promovarea politicii de stat în domeniul asigurării securităţii statului, prin pregătirea ofiţerilor de informaţii în conformitate cu Nomenclatorul specialităţilor pentru instruirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior, aprobat de Guvernul Republicii Moldova.

 

INIS:

 

✔   pregăteşte şi perfecţionează specialişti în domeniul asigurării securităţii statului, activităţii informative, contrainformative, operative de investigaţii atât pentru necesităţile Serviciului, cât şi pentru necesităţile altor organe ale sectorului naţional de securitate, autorităţi publice şi instituţii de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi pentru servicii speciale străine;

✔  educă permanent personalul în vederea dezvoltării aptitudinilor specifice democraţiei, statului de drept, protecţiei drepturilor omului, deontologiei profesionale şi sistemului de norme şi valori naţionale, europene şi mondiale;

✔  apără şi propagă principiile de bază ale democraţiei, întemeiate pe respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

✔  implementează în cadrul procesului de formare şi perfecţionare a personalului metode, standarde şi valori de tip european;

✔  organizează şi desfăşoară cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicate, prioritare pentru asigurarea securităţii statului, propagă rezultatele cercetărilor ştiinţifice;

✔  prestează, în condiţiile stabilite de legislaţie, contractual sau gratuit, servicii tehnico-ştiinţifice şi consultative autorităţilor administraţiei publice, agenţilor economici şi altor beneficiari.

La studii sunt admise persoane cu studii superioare selectate în ordinea stabilită. Temeiul fundamental, în acest sens, fiind hotărârea Comisiei de validare (în conformitate cu Regulamentul privind selectarea, verificarea şi studierea candidaţilor pentru încadrare în Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova).

 

Procesul instructiv-educativ, metodico-didactic, de pregătire specială şi fizică, administrativ şi de logistică are la bază Planul de învăţământ pe fiecare promoţie separat şi Planul măsurilor organizatorice ale Institutului. Chintesenţa reglementărilor, în speţă, fiind subordonate formării şi consolidării înţelegerii profunde de către viitorii ofiţeri de informaţii a faptului că, prin însăşi esenţa muncii operative, SIS solicită angajaţilor săi cel mai înalt grad de abnegaţie, abilitate, încredere, spirit de sacrificiu şi curaj permanent.

 

Totodată, audienţii sunt educaţi în spiritul conştientizării faptului că succesul nu totdeauna poate fi făcut public iar, eşecurile – explicate. În domeniul activităţii de informaţii eroii sunt invizibili, adeseori, chiar în rândul colegilor de breaslă. Acţiunile acestora îşi găsesc reflectare exclusiv în ataşament sincer şi total faţă de cauza naţională.

 

Activitatea instructiv-educativă în cadrul Institutului se organizează şi se efectuează prin activităţi de predare (prelegeri); activităţi practice (teze anuale, seminare, lucrări de laborator, consultaţii etc.); diverse forme de verificare şi evaluare a randamentului studiilor (lucrări de control, testări, evaluări curente, colocvii, examene etc.); stagii de practică pe specialitate; munca de sine stătătoare a audienţilor; cercetări ştiinţifice.

 

Institutul are propriul statut de organizare, aprobat de Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate şi funcţionează în conformitate cu prevederile regulamentelor şi actelor departamentale ale SIS.

 

Activitatea didactică, ştiinţifică şi administrativă este dirijată de către organul colegial de conducere şi de personalul cu funcţii de conducere din cadrul Institutului. Organul colegial de conducere este reprezentat prin Consiliul INIS – autoritate colectivă, de nivel superior.

 

Conducerea executivă supremă în Institut este înfăptuită de rector, numit în funcţie prin ordinul Directorului SIS şi confirmat în post prin Hotărâre de Guvern.

 

În cadrul realizării sarcinilor atribuite, Institutul promovează relaţii internaţionale în vederea pregătirii şi perfecţionării specialiştilor în domeniul securităţii statului, desfăşoară cercetări ştiinţifice în conlucrare cu instituţii de profil din alte state. Cooperarea internaţională este realizată prin intermediul acordurilor, contractelor bilaterale şi multilaterale încheiate de către Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.