Cultura de securitate, pe înțelesul tinerilor. Întâlniri interactive organizate de SIS în licee și iuniversități

Serviciul de Informații și Securitate, prin intermediul Centrului Antiterorist, a organizat în perioadă 13-22 mai, un ciclu de sesiuni de instruire și informare dedicate elevilor de liceu și studenților, având ca obiectiv consolidarea culturii de securitate și promovarea responsabilității civice în rândul tinerilor.

 

Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui program educațional interactiv, adaptat preocupărilor și provocărilor actuale ale mediului online și social, punând accent pe prevenirea radicalizării, combaterea influențelor extremiste și înțelegerea riscurilor generate de propaganda teroristă.

 

Ofițerii de informații au abordat teme precum mecanismele de manipulare utilizate în mediul digital, modalitățile prin care ideologiile extremiste încearcă să influențeze tinerii, importanța verificării informațiilor și necesitatea dezvoltării unei gândiri critice solide.

 

În cadrul întâlnirilor, participanții au avut oportunitatea de a interacționa direct cu reprezentanții SIS, de a adresa întrebări și de a înțelege mai bine rolul pe care fiecare cetățean îl are în menținerea unui climat de siguranță și stabilitate.

 

SIS subliniază că prevenirea radicalizării și respingerea ideologiilor violente reprezintă o responsabilitate comună, iar educația, dialogul și spiritul civic sunt instrumente esențiale în construirea unei societăți reziliente în fața amenințărilor de securitate.

 

Într-un context internațional marcat de evoluția continuă a fenomenului extremist și de amplificarea riscurilor din mediul online, dezvoltarea culturii de securitate în rândul noilor generații devine o prioritate. Tinerii trebuie să fie pregătiți să identifice tentativele de manipulare, discursurile radicale și conținutul care promovează intoleranța, ura sau violența.

 

Serviciul de Informații și Securitate continuă proiectele de educație preventivă și colaborarea cu instituțiile de învățământ, în vederea formării unei generații informate, responsabile și implicate civic.