User menu

Accesul la informație

Depunerea petiţiilor la Serviciul de Informaţii şi Securitate se efectuează în baza Legii Republicii Moldova Nr. 190 din  19.07.1994 “Cu privire la petiţionare”

 

Petiţia se depune în scris sau în formă electronică în limba de stat sau într-o altă limbă în conformitate cu Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Petiţia în formă electronică trebuie să corespundă cerinţelor faţă de documentul electronic, inclusiv aplicarea semnăturii digitale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

Petiţiile  se  examinează în termen de 30 de zile lucrătoare, iar cele  care  nu  necesită o studiere şi examinare suplimentară – fără întîrziere, sau în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (4) şi (5) din Art. 8 al Legii sus-numite.

 

Termenul de examinare a petiţiei poate fi prelungit cu cel mult 30 de zile lucrătoare de către conducătorul organului corespunzător, fapt despre care este informat petiţionarul, dacă:

a) sînt necesare consultări suplimentare pentru întocmirea răspunsului la petiţie;

b) petiţia se referă la un volum complex de informaţii sau dacă se impune studierea unor materiale suplimentare ce urmează a fi selectate şi folosite pentru întocmirea răspunsului.

 

Petiţiile care conţin elemente de extraneitate se examinează în termen de pînă la 90 zile lucrătoare, cu condiţia că, în termen de 30 zile lucrătoare, petiţionarului să i se expedieze un răspuns prin care să fie informat despre măsurile întreprinse în vederea soluţionării petiţiei sale.

 

Petiţiile trebuie să fie semnate de autor, indicîndu-se numele, prenumele şi domiciliul. Petiţiile în formă electronică conţin informaţii privind numele, prenumele, domiciliul şi adresa electronică a petiţionarului.

 

Petiţiile care nu întrunesc condiţiile prevăzute la alin. (1) din Art. 10 al Legii se consideră anonime şi nu se examinează.

 

Rezultatul examinării se aduce la cunoştinţă petiţionarului în scris sau în formă electronică, iar cu consimţămîntul lui – verbal. Petiţiile adresate a doua oară, care nu conţin argumente ori informaţii noi, nu se reexaminează, fapt despre care este informat în scris sau în formă electronică petiţionarul.

 

Petiţiile (cererile) prin care se solicită o informaţie oficială se examinează  în termenele stabilite în Legea  Nr. 982-XIV din 11.05.2000 privind accesul  la informaţie.