User menu

Mesaj adresat de către conducerea SIS cu ocazia aniversării a 26-a de la crearea organelor securității statului

Domnilor ofiţeri, subofiţeri,
angajaţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate,
stimaţi veterani!


Cu prilejul aniversării a XXVI-a de la crearea organelor securităţii statului, adresăm sincere felicitări şi vă mulţumim pentru atitudinea conştiincioasă şi proactivă faţă de misiunea de serviciu.


Apreciem contribuţia fiecăruia dintre dumneavoastră adusă în slujba cetăţeanului, societăţii şi statului, precum şi  eforturile depuse la consolidarea culturii de securitate, apărarea democraţiei, siguranţei şi intereselor naţionale.


Întotdeauna aţi ştiut să vă asumaţi standarde  morale şi profesionale înalte şi să vă faceţi munca cu maximă responsabilitate, corectitudine, modestie şi discreţie.


Cuvinte de recunoştinţă adresăm tuturor celor care de-a lungul timpului şi-au dedicat cariera şi întreaga viaţă asigurării suveranităţii, integrităţii teritoriale, ordinii constituționale şi securităţii naţionale. În mod special, onorăm veteranii şi ofiţerii  în rezervă ai Serviciului. Exprimăm preţuire membrilor de familie pentru înţelegerea şi susţinerea acordată.


Vă urăm realizări frumoase, prosperitate, fericire,  multă sănătate şi succese în tot ceea ce vă propuneţi!

 

Colegiul Serviciului de Informaţii şi Securitate