Declarație de presă

Serviciul de Informații și Securitate constată amplificarea activităților provocatoare cu caracter destabilizator din partea pretinselor structuri de forță din stânga Nistrului.

 

În cadrul activităților realizate potrivit competențelor, Serviciul a stabilit și documentat pe parcursul anului 2020 multiple cazuri de sechestrare și răpire a cetățenilor Republicii Moldova. Analogic cazurilor precedente, SIS întreprinde măsuri operative pentru stabilirea circumstanțelor răpirii, la 7 octombrie, a angajatului Inspectoratului de Poliție Florești, Andrei AMARFI.

 

Au fost identificați angajații așa-numitului minister al securității de la Tiraspol, care au participat la răpire. Materialele prealabile obținute vor fi transmise în adresa Procuraturii Generale în suportul măsurilor procesual-penale inițiate pe cazul dat.

 

Serviciul de Informații și Securitate realizează toate acțiunile de rigoare pentru eliberarea de urgență a cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv prin activizarea canalelor operative. Instituția continuă desfășurarea activităților potrivit competenței pentru asigurarea drepturilor constituționale ale cetățenilor Republicii Moldova.