User menu

Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Poliţia de Frontieră pledează pentru consolidarea relaţiilor de cooperare

Alexandru Balan, directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate, a avut o întrevedere astăzi, 15 iunie 2017, cu Fredolin Lecari, şeful Poliţiei de Frontieră al MAI.


Discuțiile au vizat subiecte de actualitate pe palierul asigurării securităţii statului, fiind reiterată dorința comună de consolidare a bunelor relații dintre instituţii. Au fost evocate o serie de domenii cu potențial de dezvoltare, precum și de aprofundare a dialogului și diversificare a cooperării.


Directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate a felicitat autoritatea de frontieră cu marcarea celor 25 de ani de la constituire şi a transmis un mesaj de apreciere angajaţilor pentru modul în care îşi exercită atribuţiile cu privire la supravegherea şi controlul frontierei de stat, adresându-le urări de sănătate şi gânduri bune familiilor acestora.


Totodată, în cadrul întâlnirii au fost înmânate mai multor poliţişti de frontieră diplome de excelenţă şi distincţii departamentale pentru activităţi de cooperare cu serviciul de intelligence.


15 iunie 2017