User menu

Schemă frauduloasă de eliberare a actelor de evidență militară, deconspirată de către ofiţerii SIS şi procurori

Serviciul de Informații și Securitate de comun cu Procuratura Anticorupție au efectuat măsuri speciale de investigație în scopul contracarării unor activități ilegale, comise de către persoane publice din cadrul Centrului Militar al mun. Chișinău. Mecanismul de fraudare a procesului de încorporare în serviciul militar a fost documentat pe parcursul a două  luni, în cadrul unei cauzei penale, iniţiate pe faptul coruperii pasive şi abuzului de putere.


În rezultatul măsurilor speciale de investigaţie, Procuratura Anticorupţie împreună cu ofițerii de investigații ai SIS au efectuat ieri la sediul Centrului Militar și la domiciliile persoanelor suspectate, percheziţii în cadrul cărora au acumulat probe suplimentare asupra cazului investigat.


Potrivit materialelor urmăririi penale, persoanele publice din cadrul Centrului Militar al mun. Chișinău favorizau, contra plată, cetăţeni ai Republicii Moldova în a se eschiva de la serviciul militar în termen. Cumulativ, aceştia asigurau eliberarea actelor de evidență militară care nu corespundeau adevărului, prin aplicarea unor scheme de corupție, cu implicarea mai multor funcționari și militari din cadrul Centrului Militar mun. Chişinău.


În acest scop a fost pusă la cale o schemă de pretindere a mijloacelor financiare de la persoanele care intenționau să obţină livret militar, însă fără a îndeplini serviciul militar în termen. Persoanele implicate în activitatea ilegală solicitau de la beneficiari anumite sume de bani, cu taxă flexibilă, asigurându-le amânarea neîntemeiată de încorporare prin manipularea documentelor de evidență, eliberându-le livrete militare ce nu corespundeau adevărului sau declararea acestora ca inapți pentru serviciul militar.


Totodată, aceştia au implicat în schema de corupție și abuz, anumiţi membri ai Comisiei medico-militare în vederea fraudării și emiterii unor decizii medicale eronate. Prin această metodă s-a reuşit eschivarea cetățenilor de la obligațiunea îndeplinirii serviciului militar în termen.


Urmare efectuării percheziţiilor de către organul de urmărire penală a fost reţinut şeful Secţiei Teritoriale din cadrul Centrului Militar Chişinău şi şeful comisiei medico-militare a Centrului Militar mun. Chişinău, iar o funcţionară a fost recunoscută în calitate de bănuit, depunând declaraţii veridice asupra fondului cauzei. Urmărirea penală continuă.


30.11.17