Tentative de contrabandă de ţigări prin teritoriul Republicii Moldova
Fenomenul contrabandei cu produsele de tutungerie prin teritoriul ţării a obţinut un caracter transnaţional, în acţiuni ilicite fiind implicaţi şi cetăţeni ai Republicii Moldova. Serviciul de Informaţii şi Securitate, în interacţiune cu organele competente, contribuie la contracararea acestui gen de activitate criminală care periclitează securitatea economică a statului.
Ca rezultat al acţiunilor operative realizate de către colaboratorii SIS în comun cu angajaţii Biroului vamal Ungheni, la data de 17 iunie curent, a fost curmată o tentativă de scoatere prin contrabandă din ţară a unui lot de ţigări. Operaţiunea a avut loc la postul vamal Ungheni-Cristeşti, unde, într-un spaţiu dosit al unuia dintre vagoanele trenului internaţional de pasageri „Chişinău-Bucureşti” a fost depistată o cantitate de ţigări marcate cu timbru de acciz: 5830 pachete de marca „Kiss” şi 2800 pachete de marca „Pal Mall”.
Actualmente investigaţiile operative continuă în vederea elucidării tuturor circumstanţelor care au facilitat organizarea canalului de contrabandă, inclusiv pentru a identifica persoanele implicate. Materialele pe marginea acestui caz sunt examinate de către organele abilitate.
|